Protosinghel Serafim Bilț – Eclesiarh

Preacuviosul Protosinghel Serafim Bilț s-a născut la data de 5 octombrie 1998 în Municipiul Baia Mare, județul Maramureș, din părinții Ștefan și Marinela.
Între anii 2005-2013 a urmat cursurile Școlii Gimnaziale din satul natal Ciocotiș.
Din dorința de a deveni slujitor al lui Dumnezeu, între anii 2013-2017 a urmat cursurile Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare pe care l-a absolvit în anul 2017.
Între anii 2017-2021 a urmat cursurile Facultății de Litere din cadrul Centrului Universitar Nord din Baia Mare, Domeniul de Teologie Ortodoxă „Justinian Arhiepiscopul”, Specializarea Teologie Ortodoxă Pastorală.
În anul 2021 a fost licențiat în Teologie Ortodoxă, susținând lucrarea cu titlul: „Viața ascetică. Regăsirea paradisului pierdut într-o lume secularizată”, sub îndrumarea Preasfințitului Părinte Timotei Sătmăreanul. Din anul 2021 urmează cursurile de masterat din cadrul aceleiași facultăți, programul de studii Teologie Creștină și Spiritualitate Europeană.
Din anul 2020 până în 2022 a fost angajat al Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului a îndeplinit ascultarea de cântăreț bisericesc al Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare.
La data de 5 decembrie 2021 a fost tuns în monahism de către PS Iustin la Mănăstirea „Sfânta Ana” de la Rohia, primind numele de Serafim.
La data de 2 ianuarie 2022, de sărbătoarea Sfântului Serafim de Sarov a fost hirotonit în treapta de Ierodiacon de către PS Iustin pe seama Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare.
Pentru toate acestea și pentru împlinirea nevoilor liturgice, pastorale, duhovnicești și administrative, la data de 12 iunie 2022, de Praznicul Rusaliilor, părintele ierodiacon Serafim Bilț a fost hirotonit întru Ieromonah de către Preasfințitul Părinte Episcop Iustin pe seama Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare.
